24. Pentru realizarea lucrarilor de reabilitare si imbunatatire a sistemului de dotare cu lucrari hidroedilitare a localitatilor urbane, separat sau grupate, oricare ar fi procedeul adoptat de elaborare a documentatiilor, datele sau aspectele tehnice fundamentale de care se va tine seama (in functie de tipul obiectivului) sunt urmatoarele:
a) caracteristica zonei. Se vor avea in vedere: - gradul de poluare a aerului, respectiv poluarea fonica; - tipul zonei: - rezidentiala, cartier de locuinte; comerciala si/sau administrativa; industriala; de agrement sau turism; - regimul de inaltime si dezvoltare subterana a constructiilor si dotarilor din zona; - caracteristicile functionale si arhitectonice ale cladirilor, dotarilor; - densitatea traficului: - pietonal (foarte important); auto: de transport cu mijloace electrice de propulsie; - caracteristica generala a traficului: - de agrement; comercial; de trecere/pasaj; mixt;
b) caracteristici ale terenului: - proprietarul: - statul; municipalitatea; societati comerciale sau regii; persoane particulare; - destinatii posibile: valorificabil pentru alte dotari urbane; nevalorificabil pentru alte dotari; - situatia gospodariilor subterane existente (aglomerate, normale, de importanta strategica sau normala etc.); - costul terenului pentru suplimentari in amenajare; - caracteristicile geologice si hidrogeologice;
c) situatia energiei: - tipul (electrica, hidraulica, termica); - siguranta deservirii; - disponibilitatea/suficienta; - parametrii tehnici; - posibilitati si moduri de utilizare; - conditii de plata (decontare);
d) conditii climatice: - temperatura: medie zonala, minima, maxima; - precipitatii (ploaie, zapada) medii sezoniere si medii anuale; - umiditatea medie relativa; - numarul de zile insorite, ploioase, cetoase;
e) stabilirea proprietarului/beneficiarului obiectivului (obiectivelor): municipalitatea; regii autonome; societati comerciale; proprietati private;
f) conditii de exploatare si intretinere: - program de functionare (zilnic, sezonier, anual, ocazional); - personal; - colaborare cu alte unitati; - utilaje sau instalatii anexe necesare periodic;
g) asigurarea functionarii instalatiilor hidroedilitare: - necesarul de cai de acces (tip, marime, structura, protectie etc.) atat pentru functionare cat si pentru intretinere; - zone de protectie; - semnalizare;
h) aspecte hidroedilitare: - sursa de apa caracterizata prin: debit disponibil; presiune disponibila; calitate; fluctuanta sau constanta a celor de mai sus; distanta pana la obiectiv; posibile obstacole (lucrari de arta, gospodarie subterana etc.); - racordul de canalizare: capacitatea de prelucrare; gradul de impurificare; distanta; posibile obstacole; asigurarea pantei minim necesare;
Cursurile de apa care strabat localitatile, sau le sunt riverane, vor fi mentinute intr-o stare de salubritate perfecta: sa li se asigure debitul de servitute: albiile sa fie intretinute/curatate periodic pentru a indeparta vegetatia spontana sau specifica; falezele, cand acestea exista, vor face obiectul unei intretineri permanente. Se vor clarifica proprietarii pe toata lungimea cursului de apa aferenta localitatii (Regia Nationala a Apelor Romane, Primarie, unitati economice etc.). Aceleasi masuri se vor lua si pentru lacurile naturale sau artificiale aferente localitatilor;
i) criterii economice de selectare a echipamentelor: - sa fie usor de exploatat si intretinut; - sa corespunda nevoilor pentru care se folosesc; - sa poata fi utilizate in mai multe variante; - sa aiba un consum energetic mic; - sa fie fiabile; - cost cat mai scazut.